Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.

close

Cesal Thermoplus 2 in 1, alb, adeziv pentru fixare polistiren, vata, 25 kg

Click pentru a mari dimensiunea

ces.6
In stoc
43,00 lei
/ pachet


Calitate garantata a produselor
Transport personalizat prin flota Cipcos Mar in functie de comanda
26 de ani de experienta


DESCRIERE

CESAL THERMOPLUS 2 ÎN 1 ALB este un adeziv premixat pe bază de lianţi minerali, avînd în compoziţie ciment alb, fieri albi, nisip cuarţos, aditivi pentru reglarea proprietăţilor de aplicare şi fibre celulozice pentru îmbunătăţirea elasticităţii stratului de adeziv.

CESAL THERMOPLUS 2 ÎN 1 ALB este recomandat la executarea lucrărilor de termoizolare a structurilor, la interiorul şi/sau la exteriorul clădirilor, la lipirea plăcilor de polistiren expandat, polistiren expandat grafitat, polistiren extrudat şi vată bazaltică. De asemenea, se recomandă la înglobarea plasei de fibră de sticlă şi la şpăcluirea finală a suprafeţei termoizolate.

- aderenţă foarte bună;
- lucrabilitate deosebită, produs renforsat cu fibre speciale;
- rezistenţe mecanice deosebite la impact şi fisurare;
- bună permeabilitate la vapori.

Adezivul se poate aplica pe pereţi – vechi şi noi – din beton, cărămidă, BCA sau pe tencuieli pe bază de ciment, ciment-var şi var-ciment.

- permite realizarea de placări verticale cu plăci de polistiren expandat, expandat grafitat, extrudat şi vată minerală bazaltică;
- elimină punțile termice care se pot creea pe elementele din beton;
- permite realizarea de termoizolații orizontale din plăci de polistiren extrudat;
- este folosit pe toate suporturile minerale din construcții, atât în plan vertical cât și orizontal.

MOD DE UTILIZARE

Conținutul unui sac de adeziv se introduce în 5,50~6,50L apă curată. Amestecarea se face energic, de preferință mecanic, până la obținerea unui amestec omogen. Se lasă 5~10 minute în repaus, după care se reamestecă. Timpul de punere în operă este de cca 2h.

Lipirea plăcilor

Dacă planeitatea stratului suport este conformă, se recomandă aplicarea adezivului cu gletiera dințată de 10 mm, pe toată suprafața plăcilor de polistiren. La lipirea în puncte, se va aplica un cordon de adeziv pe perimetrul plăcii și 5~6 puncte în interior, astfel încât adezivul să acopere minim 40% din suprafața plăcii. Pentru evitarea creării de punți termice, se va evita ca adezivul să ajungă între plăcile de polistiren. Ancorarea mecanică a termoizolaţiei se realizează la 24h de la aplicare, pentru a permite adezivului realizarea unei prize corespunzătoare.

Recomandări

La lipire se va evita încărcarea cu adeziv în exces (grosimea nu va depăși 10mm), pentru a împiedica efectul de forfecare în masa adezivului. De asemenea, se va evita execuția în vânt puternic, acțiunea directă a razelor solare sau la temperaturi mai mici de +5°C.

Fixarea plasei din fibră de sticlă şi finisarea: Adezivul se aplică cu gletiera zimţată. Se montează plasa din fibră de sticlă vertical, de jos în sus. Rândurile de plasă se vor suprapune pe porţiuni de minim 10 cm. Cu partea dreaptă a gletierei, plasa se introduce uniform în stratul de adeziv şi se nivelează. După şpăcluire, profilul plasei nu trebuie să fie vizibil, poziţia corectă a plasei este la mijlocul grosimii stratului de adeziv. Dacă nu s-a obţinut o suprafaţă perfect netedă, se recomandă aplicarea a încă unui strat de adeziv.

Uscarea completă are loc în aproximativ 24 ore.

Ca strat de finisaj se recomandă acoperirea cu tencuieli decorative, după minim 7 zile, în condiţii atmosferice corespunzătoare.

Marca
Cesal
Pret per
pachet

Momentan nu este adaugat niciun review referitor la produsul Cesal Thermoplus 2 in 1, alb, adeziv pentru fixare polistiren, vata, 25 kg. Autentifica-te pentru a lasa primul un review.